Pentru că am constatat că mulţi elevi nu înţeleg în amănunt acţiunea baladei „Paşa Hassan”, m-am gândit să fac o „traducere” din limba „poeticească” în limba obişnuită.

Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.

Paşa-Hassan îl vede pe  Mihai-Vodă cum se aruncă asupra turcilor cu barda în mână, făcând cărare prin mulţimea lor.

Ostaşii români îl urmează.
Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.

Caii turcilor se sperie şi se ridică în două picioare, aruncându-şi călăreţii în mocirlă.

Însuşi conducătorul turcilor, Sinan-Paşa, se târăşte prin baltă.
Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oştirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,-
Dar paşa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.

Paşa Hassan îi dă ordin lui Mihnea să atace oastea munteană pe la spate.

Dar Paşa nu intră în luptă, ci rămâne departe, la poala pădurii.
Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi,
Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi
Şi-o vântură toată.

Mihai îşi alege doi oşteni şi se repede asupra turcilor care încercau să-l atace pe la spate.

Turcii sunt respinşi.
Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu ştie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Şi-n faţă-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.

Lui Hassan nu-i vine să creadă că planul lui nu a reuşit.

El vede că nimeni nu-i poate sta în cale lui Mihai.
Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăştie singur pe câţi îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai –
El vine spre paşă: e groază şi vai,
Că vine furtună.

Mihai-Vodă îl zăreşte pe Paşa Hassan şi pleacă în urmărirea lui.

Îi omoară pe turcii întâlniţi în cale.
– „Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun
Că nu te-am găsit nicăierea” –
Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.

Mihai îi cere paşei să stea să vorbească amândoi.

Însă paşa e foarte înspăimântat şi o ia la fugă.
Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.		 Vodă Mihai e îmbrăcat în armură.Pe cap poartă o căciulă mare.Vorba lui e puternică şi răsufletul lui îl îngheaţă pe paşă.

Barda pare că-i ajunge la cer.

În ochii paşei, Mihai pare înalt ca un munte.
– „Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi.”
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.		 Mihai îl provoacă pe paşă la luptă.Dar paşa fuge şi mai tare.Îşi bate calul cu picioarele şi cu pumnii ca să alerge mai repede.

Are ochii roşii de sânge, are barba încâlcită.

Fuge ca un şoim.
Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;
Îşi rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.		 În fugă, lui Paşa Hassan îi cade turbanul.

Îşi rupe hainele ca să nu se împiedice vântul în ele.

Aleargă de groaza morţii.
Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Şi-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci paşa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.		 Dinţii îi dârdâie  şi e galben de frică.

Dar, din fericire pentru el, Paşa Hassan ajunge la tabăra turcească, unde este salvat.
Şi-n ceasul acela Hassan a jurat
Să zacă de spaimă o lună,
Văzut-au şi beii că fuga e bună
Şi bietului paşă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat
O groază nebună.		 Hassan a zăcut o lună de spaimă.

Toţi ceilalţi conducători turci i-au dat dreptate, pentru că pe toţi Mihai-Vodă i-a îngrozit prin faptele sale de vitejie.