„Iapa lui Vodă” – exerciţiul 4, pag. 51, manual Humanitas, cls. 7

3 comentarii

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Jocuri lingvistice şi literare


Nota dominantă a istorisirii comisului Ioniţă este umorul.

În primul rând, suntem tentaţi să râdem de „vitejiile” comisului, care par cam trase de păr. El apare ca un erou în propria-i poveste. El îl întâmpină pe boier la han şi-i urează sănătate. Apoi, practic, îl acaparează pe boier pe timpul popasului acestuia la han, povestindu-i necazurile sale. El are marele curaj să-i spună boierului că, dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. El merge la Vodă şi este primit imediat în audienţă. El dovedeşte încă o dată o îndrăzneală nemaipomenită, spunându-i lui Vodă că nu-şi ia vorba înapoi şi are iapa pregătită, dacă nu i s-ar fi făcut dreptate. În toate aceste întâmplări, comisul este personajul principal şi săvârşeşte fapte aproape incredibile. Prin extraordinarul lor, aceste fapte par mai degrabă inventate de comis, aşa încât trebuie privite cu un zâmbet îngăduitor.

În al doilea rând, râdem de întâmplarea centrală a povestirii, cu cele două secvenţe ale sale. Ioniţă îi spune boierului la han că dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. Ioniţă îi spune lui Vodă că, dacă nu-i făcea dreptate, iapa era pregătită peste drum. Aceste două secvenţe stârnesc hazul.

Deci prin ton şi prin conţinut istorisirea comisului Ioniţă are umor.

„După melci” – experienţa de cunoaştere (eseu nestructurat)

1 comentariu

Redactează un eseu liber (nestructurat) de o pagină în care să demonstrezi că joaca din pădure a copilului şi consecinţele acesteia reprezintă o experienţă de cunoaştere. Eseul trebuie să scoată în evidenţă faptul că, deşi aflat la vârsta jocului, copilul se maturizează sufleteşte.

Publicată pentru prima dată în Viaţa românească ( mai 1921) şi apoi retipărită într-o plachetă, această baladă îşi dezvăluie fondul tragic, derivat dintr-o experienţă de cunoaştere gratuită.
Iniţierea în tainele universului este unul din laitmotivele liricii lui Barbu. Aici copilul-demiurg încearcă să descopere universul şi această cunoaştere se întemeiază pe cuvânt. Rostirea prematură, forţarea naşterii melcului întru existenţă va avea un deznodământ tragic.
Povestea este simplă. Amăgit de atmosfera primăvăratică a unei zile de Păresimi ( prima duminică din postul Paştelui ), un copil merge… continuarea aici.

„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă (exerciţii)

Lasă un comentariu

Ex. 3 / p17

Î: Descrie reacţia tatălui faţă de comportamentul lor. Ce le reproşează fiilor săi mai cu seamă?
R: Fiii cei mari ai împăratului eşuează în tentativa lor de a se dovedi vrednici să conducă o împărăţie. Amândoi se întorc… continuarea aici.

Erori semantice – confuzia paronimică, exerciţii, pagina 21-22, clasa 9, manual ART

Lasă un comentariu

Manualul ART, clasa a IX-a
Ex. 1 / p. 21

Este o mare diferenţă între ei.
Ministrul a fost primit cu multă deferenţă la noi… continuarea aici.

%d blogeri au apreciat asta: