Opera lirică

50 comentarii

Unul dintre subiectele de la examenul de limba română din cadrul Evaluării Naţionale poate suna aşa:

Redactează o compunere de 10-15 rânduri, prin care să demonstrezi că textul citat este o operă lirică.

În compunerea ta, trebuie:

– să numeşti cel puţin două trăsături ale unei opere lirice;                                                                                                                        4 puncte

– să arăţi că textul citat are aceste trăsături;                                4 puncte

– să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;

2 puncte

– să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.                                    2 puncte

Textul citat poate fi următorul:

Pe cărăruşa dintre vii,

Azi au trecut domniţe mici,

Şi-au risipit bijuterii.

De licurici.

Domniţele cu trup de fum

Trec stoluri, serile pe drum.

Li-e casa-n deal, sub un tăpşan1

Palat fragil şi năzdrăvan,

Ca o căsuţă de culbec2

Dar numai eu le văd când trec.

M-am furişat în urma lor,

Să fur podoaba zânelor;

Din troscot3 colbăit şi des,

Dibuitoare, am cules

In pumnul cald, să mi-1 închid,

Un licurici, smarald timid.

L-am dus în casă să-1 înşir

Pe-un fir de-argint, ca pe-o mărgică;

Dar din smaraldul care-a fost,

în caldul mâinii coviltir4,

E-un gândăcel urât şi prost,

Pe jumătate mort de frică.

(Otilia Cazimir, Licuriciul)

Iată un posibil răspuns:

Planul compunerii Compunerea
  1. Introducere – cu alineat

–         definiţia operei lirice, în care apar trăsăturile acesteia, pe care va trebui să le descoperim în textul nostru:

i)                    autorul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul eului liric;

ii)                   folosirea unui limbaj expresiv, generator de imagini artistice

Opera lirică este acea operă literară în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul eului liric, folosind un limbaj expresiv, generator de imagini artistice.
  1. Cuprins – arătăm că textul nostru are trăsăturile operei lirice, aşa cum le-am enunţat în introducere

–         prima trăsătură; vorbim despre gândurile şi sentimentele exprimate de autor; vorbim despre eul liric.

–         folosim, pentru a începe, alineatul şi  formula „în primul rând…”

În primul rând, textul “Licuriciul” aparţine genului liric, deoarece autoarea îşi exprimă direct gândurile şi sentimentele prin intermediul eului liric. Prezenţa eului liric este dovedită de mărci gramaticale precum pronumele la persoana I ( eu, m-, -mi) şi verbele la persoana I ( văd, m-am furişat, să fur, am cules, să închid, am dus, să înşir ). Adoptând ipostaza unui copil, poeta încearcă să comunice gânduri şi sentimente legate de o experienţă personală. Este vorba despre descoperirea frumuseţii şi apoi, despre dezamăgirea provocată de constatarea că frumuseţea e aparentă şi trecătoare, fiind de multe ori rodul imaginaţiei noastre. Copilul din text descoperă iniţial că licuricii sunt bijuteriile risipite ale unor domniţe zburătoare „cu trup de fum”, pentru ca apoi, la lumină, să constate că nu sunt decât nişte gândaci urâţi.
–         a doua trăsătură: vorbim despre limbajul expresiv: figuri de stil, elemente de prozodie

–         folosim, pentru a începe, alineatul şi formula „în al doilea rând…”

În al doilea rând, textul este liric, deoarece limbajul este sugestiv şi expresiv, generator de imagini artistice. Frumuseţea şi strălucirea iniţiale sunt exprimate prin metafore precum „domniţe”, „bijuterii”, „trup de fum”, „smarald”. Dezamăgirea finală este exprimată prin epitetele „urât”, „prost”, „mort de frică”.

Textul emoţionează şi impresionează nu doar prin limbaj, ci şi prin muzicalitatea sa, dată de elementele de prozodie: rimă (încrucişată şi împerecheată), ritm ( iambic) şi măsură ( de 8 silabe, în general )

III. Încheiere – cu alineat;  formulăm o concluzie, făcând un fel de rezumat al cuprinsului şi reluând ideea pe care trebuia să o demonstrăm: aceea că textul nostru este liric. În concluzie, poezia „Licuriciul” este un text liric, prin care autoarea transmite în mod direct gânduri şi sentimente legate de frumuseţe şi inocenţă, într-un limbaj sugestiv şi expresiv, care ne impresionează.
Anunțuri

"Negustor lipscan", de Mihail Sadoveanu

Lasă un comentariu

Cls. X, manualul ART

Î: Comentaţi semnificaţia darului făcut de negustor  hangiţei.

R: Pe tot parcursul textului, povestitorul sugerează o anume relaţie între negustor şi Ancuţa. Este clar că se cunosc mai demult. Când apare negustorul cu carele lui, hangiţa îi urează bun venit cu un glas în care era „un cântec dulce”. Apoi glasul ei „crescu şi scăzu cu desmierdări”. Negustorul o apelează  cu „dragă jupâneasă Ancuţă”. Din dialogul lor reiese limpede că jupân Dămian a mai fost pe la han şi cunoaşte rostul. Ancuţa îi aduce de mâncare fără ca el să ceară ceva anume, semn că ea îi cunoaşte dorinţele. Când, în finalul povestirii, negustorul dezvăluie că e holtei şi ar vrea să se însoare, apare şi Ancuţa, „zâmbind în colţul gurii”. Probabil că ascultase pe furiş toată istorisirea şi interpretase vorbele negustorului într-un fel ştiut numai de ea. Sau probabil că negustorul bănuia că ea ascultă şi de aceea pomenise de însurătoare. Putem deci interpreta că salba de mărgele pe care el i-o pune la gât şi sărutul pe amândoi obrajii  sunt semne ale unei legături de natură sentimentală între cei doi.

Analiză gramaticală – clasa VIII

3 comentarii

Se dă textul:

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

1. Identifică propoziţiile şi arată felul lor.

2. Analizează sintactic şi morfologic cuvintele: (de) fericit, ta, ce.

1.

Aş vrea / plâng de fericit,/

simt suflarea ta divină,/

pot / văd / ceai plăsmuit! /

P1 – PP

P2 – CD ( subordonată lui P1, are ca element regent verbul aş vrea şi răspunde la întrebarea ce?)

P3 – CZ ( subordonată lui P2, are ca element regent adjectivul fericit şi răspunde la întrebarea din ce cauză? )

P4- CZ ( subordonată lui P2, are ca element regent adjectivul fericit şi răspunde la întrebarea din ce cauză? ; se află în raport de coordonare prin juxtapunere cu P3)

P5- CD (subordonată lui P4, are ca element regent verbul pot şi răspunde la întrebarea ce?)

P6- CD (subordonată lui P5, are ca element regent verbul să văd şi răspunde la întrebarea ce?)

2.

de fericit – adj. propriu-zis, variabil cu 2 terminaţii şi 4 forme flexionare, gen masc., nr. sg., caz Ac. , cu prep. simplă de, funcţ. sint. de complement circ. de cauză;

ta – adj. pronominal posesiv, înlocuieşte un singur posesor de persoana II; se acordă cu subst. suflarea ( fem., sg., Ac. ) , funcţia sint. de atribut adjectival;

ce – pron. relativ, caz Ac., funcţ. sint. de compl. direct.

Pampon şi Crăcănel

3 comentarii

Ex. 1-3 / pag. 121, cls. IX, manualul ART

  1. Î: Numeşte câte două trăsături ale fiecărui personaj, ce pot fi deduse folosind numai informaţiile oferite de fragmentul reprodus mai sus.

R: Crăcănel este un bărbat slab, fricos şi nehotărât. Deşi înşelat de femeie, el este gata s-o mai ierte încă o dată, aşa cum făcuse şi cu predecesoarea ei. Atacat de Pampon, nu este în stare să se opună fizic, ci ameninţă cu scandalul. Este patetic şi teatral în exprimarea propriilor slăbiciuni, izbucnind deseori în plâns, pentru că are „naturelul simţitor”.

Pampon este un bărbat violent şi hotărât. El vrea cu orice preţ să-l găsească pe  amantul amantei sale şi să-l pedepsească, să-i rupă oasele. Pe de altă parte, este la fel de îmbrobodit ca şi Crăcănel, fiind convins că femeia nu este de vină, ci a fost amăgită de seducător.

2. Î:Imaginează-ţi şi descrie înfăţişarea lui Pampon şi a lui Crăcănel, în scena de mai sus, ghidându-te după indicaţiile scenice şi după replicile celor două personaje.

R: Mi-l imaginez pe Pampon ca pe un bărbat masiv şi puternic, dar greoi în mişcări,  iar pe Crăcănel ca pe un tip sfrijit, lipsit de forţă fizică, moale şi plângăcios.

3. Î: Imaginează-ţi că eşti regizor. Descrie decorul şi costumele care ţi s-ar părea potrivite pentru această scenă.

R: Din informaţiile oferite doar de această scenă, decorul ar trebui să reprezinte o sală de carnaval, cu mese şi scaune. Crăcănel se apără de asaltul lui Pampon fugind în jurul unei mese. Apoi, când este prins şi zguduit de acesta, cade moale pe un scaun. Cei doi bărbaţi poartă măşti, pe care la un moment dat şi le scot pentru a se înfrunta. Mai multe date această scenă nu oferă. Trebuie citită întreaga piesă.

O caracterizare a lui Ionuţ Jder

Lasă un comentariu

Ionuţ (Onu) Jder

Erou principal al trilogiei, Ionuţ este fiul cel mai mic al comisului Manole Păr-Negru. După ce mama sa, Oana, sora arhimandritului Amfilohie Şendrea, moare, este crescut de starostele Nechifor Căliman, apoi jupâneasa Ilisafta îl adoptă, fără a avea reacţii de respingere.

In primul volum mai ales, dar şi în celelalte două părţi ale romanului, într-o secţiune importantă, se ilustrează formarea personalităţii acestuia. Deoarece la început nu este format caracterologic, personajul se află în situaţia de a acumula experienţă.. În acest sens, trebuie să se mişte într-o serie de contexte semnificative.

La început cunoaşte prietenia, în frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă, apoi prima situaţie erotică — dragostea juvenilă pentru jupâniţa Nasta. Face cea dintâi faptă de vitejie când îl salvează pe fiul domnitorului din capcana în­tinsă de oamenii hoţului Grigorie Gogolea. In lupta contra tătarilor se dove­deşte a fi un bun oştean. În continuare nu ezită să facă o ispravă nebunească: fuge de acasă pentru a o recupera pe Nasta din seraiul lui Suleiman-Beg. Deşi este maturizat fizic şi ostăşeşte, acţiunea de acum a lui Ionuţ este infantilă.

Urmează, din ordinul lui Vodă, recluziunea la Cetatea Neamţ, participarea la vânătoarea ritualică de la Izvorul Alb, expediţia la Volcineţ, în Polonia, pentru redobândirea jupânesei Maruşca.

La reîntoarcere, eroul apare schimbat, total spiritualizat, încât la cetatea Crăciuna, cuviosul Nicodim, fratele său mai mare, nu îl recunoaşte la prima vedere. Bătălia de la Vaslui, unde Ionuţ se remarcă, îi certifică încă o dată vitejia, înţelepciunea, bărbăţia şi devotamentul pentru domn şi ţară.

Ionuţ este, în bună măsură, un personaj picaro văzut în mers, cinetic. Mo­bilitatea sa se verifică mai ales în situaţii dificile. Când ucenicia ia sfârşit, după ce se iniţiază în tainele vieţii şi ale societăţii, Ionuţ ocupă un loc în ierarhia societăţii şi în cea familială. Acum el dobândeşte un nou nume. La începutul fiecărei etape prin care va trece, personajul este fixat în câte un portret-prezentare: ”Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii”. Treptat, în prezentarea personajului, di­mensiunea interioară câştigă teren: „Avea înclinare spre deşertăciune şi strai frumos (…) Era fără linişte; îi plăceau toate zburdălniciile. Învăţase cu uşurinţă, de mititel, meşteşugurile vânatului de la starostele Căliman”.

Ionuţ este observat cu atenţie de cei cu care intră în relaţie de influenţă. Alexăndrel Vodă, ca şi ceilalţi din preajma lui Ionuţ, emit calificative: „Am văzut că eşti vrednic şi ştii atâtea lucruri. Şi ai în domnia ta o bărbăţie şi  credinţă”.  Nicodim constată: „Am înţeles că în acel copil e pulbere   de                                                                                                                                                                                                                                                    puşcă”,      iar    Onofrei, fiul lui Nechifor Căliman, adaugă: „E

bărbat frumos şi fudul, sfinţite părinte”.

Maturizarea sa se produce lent, fapt pentru care Samoilă, întocmai ca şi tatăl său, îl compară pe Ionuţ cu un „mânz”, motivând că „tot n-a uitat să zburde fără grijă”.

Comisul Simion este unul dintre dascălii fratelui mai mic: „Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor”. Un alt instructor moral este Ilisafta, care, când îl socoteşte ”bărbat în toată puterea”, îi recomandă însurătoarea devreme. Un adevărat îndrumător spiritual este arhimandritul Amfilohie Şendrea, iar acesta când îl vede în pragul desăvârşirii uceniciei declară: A venit vremea că ai ajuns la bărbăţie”, şi îl pregăteşte pentru ultimul examen: călătoria strategică în Imperiul Otoman. Reîntoarcerea marchează metamorfoza sa morală, căci Ionuţ începe să citeas­că lumea şi să o interpreteze, reuşind să pătrundă şi în tainele sufletului său.

Educaţia lui Ionuţ înseamnă adeziunea la sistemul de valori morale în care crede. Familia, virtutea, eroismul, sacrificiul pentru domn şi ţară sunt pe pri­mul plan.

Ionuţ (Onu) Jder

Erou principal al trilogiei, Ionuţ este fiul cel mai mic al comisului Manole Păr-Negru. După ce mama sa, Oana, sora arhimandritului Amfilohie Şendrea, moare, este crescut de starostele Nechifor Căiiman, apoi jupâneasa Ilisafta îl adoptă, fără a avea reacţii de respingere.

In primul volum mai ales, dar şi în celelalte două părţi ale romanului, într-o secţiune importantă, se ilustrează formarea personalităţii acestuia. Deoarece la început nu este format caracterologic, personajul se află în situaţia de a acumula experienţă.. În acest sens, trebuie să se mişte într-o serie de contexte semnificative.

La început cunoaşte prietenia, în frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă, apoi prima situaţie erotică — dragostea juvenilă pentru jupâniţa Nasta. Face cea dintâi faptă de vitejie când îl salvează pe fiul domnitorului din capcana în­tinsă de oamenii hoţului Grigorie Gogolea. In lupta contra tătarilor se dove­deşte a fi un bun oştean. În continuare nu ezită să facă o ispravă nebunească: fuge de acasă pentru a o recupera pe Nasta din seraiul lui Suleiman-Beg. Deşi este maturizat fizic şi ostăşeşte, acţiunea de acum a lui Ionuţ este infantilă.

Urmează, din ordinul tui Vodă, recluziunea la Cetatea Neamţ, participarea la vânătoarea ritualică de la Izvorul Alb, expediţia la Volcineţ, în Polonia, pentru redobândirea jupânesei Maruşca.

La reîntoarcere, eroul apare schimbat, total spiritualizat, încât la cetatea Crăciuna, cuviosul Nicodim, fratele său mai mare, nu îl recunoaşte la prima vedere. Bătălia de la Vaslui, unde Ionuţ se remarcă, îi certifică încă o dată vitejia, înţelepciunea, bărbăţia şi devotamentul pentru domn şi ţară.

Ionuţ este, în bună măsură, un personaj picaro văzut în mers, cinetic. Mo­bilitatea sa se verifică mai ales în situaţii dificile. Când ucenicia ia sfârşit, după ce se iniţiază în tainele vieţii şi ale societăţii, Ionuţ ocupă un loc în ierarhia societăţii şi în cea familială. Acum el dobândeşte un nou nume. La începutul fiecărei etape prin care va trece, personajul este fixat în câte un portret-prezentare: ”Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii”. Treptat, în prezentarea personajului, di­mensiunea interioară câştigă teren: „Avea înclinare spre deşertăciune şi strai frumos (…) Era fără linişte; îi plăceau toate zburdălniciile. învăţase cu uşurinţă, de mititel, meşteşugurile vânatului de la starostele Căliman”.

Ionuţ este observat cu atenţie de cei cu care intră în relaţie de influenţă. Alexăndrel Vodă, ca şi ceilalţi din preajma lui Ionuţ, emit calificative: „Am văzut că eşti vrednic şi ştii atâtea lucruri. Şi ai în domnia ta o bărbăţie şi credinţă”. Nicodim constată: „Am înţeles că în acel copil e pulbere de puşcă”, iar Onofrei, fiul lui Nechifor Căliman, adaugă: „E

bărbat frumos şi fudul, sfinţite părinte”.

Maturizarea sa se produce lent, fapt pentru care Samoilă, întocmai ca şi tatăl său, îl compară pe Ionuţ cu un „mânz”, motivând că „tot n-a uitat să zburde fără grijă”.

Comisul Simion este unul dintre dascălii fratelui mai mic: „Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor”. Un alt instructor moral este Ilisafta, care, când îl socoteşte bărbat în toată puterea”, îi recomandă însurătoarea devreme. Un adevărat îndrumător spiritual este arhimandritul Amfilohie Şendrea, iar acesta când îl vede în pragul desăvârşirii uceniciei declară: A venit vremea că ai ajuns la bărbăţie”, şi îl pregăteşte pentru ultimul examen: călătoria strategică în Imperiul Otoman. Reîntoarcerea marchează metamorfoza sa morală, căci Ionuţ începe să citeas­că lumea şi să o interpreteze, reuşind să pătrundă şi în tainele sufletului său.

Educaţia lui Ionuţ înseamnă adeziunea la sistemul de valori morale în care crede. Familia, virtutea, eroismul, sacrificiul pentru domn şi ţară sunt pe pri­mul plan.

"Amintiri din copilărie", de I. Creangă – fragment

Lasă un comentariu

Pentru Ionuţ

Clasa V, manual Teora

Ex. a, b/ p. 146

Î: Ce cuvinte ne indică faptul că întâmplarea se petrece într-un sat?

R: Cuvintele care ne indică faptul că întâmplarea se petrece într-un sat sunt:

  • „ne prindem noi şi câţiva băieţi din sat”;
  • „Ş-o luăm noi de la popa Oşlobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul…”.

Î: Ce cuvinte sau situaţii vă sugerează identificarea naratorului cu personajul său?

R: Cuvintele sau situaţiile care indică identificarea naratorului cu personajul său sunt :

  • „eram şi eu mărişor acum”;
  • „am stat de capul tatei să-mi facă şi mie un buhai”;
  • „văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu beşica cea de porc”.

Naratorul povesteşte la persoana I, adică este în acelaşi timp şi personaj al acţiunii.

Iarăşi "Fulg"

Lasă un comentariu

1. Î: Încercaţi să descrieţi  planul cosmic şi pe cel terestru aşa cum le-aţi perceput voi in poezia „Fulg”.

R: În planul cosmic se vede zăpada cum cade necontenit:

Ninge-ntruna şi întruna.

Fulgii sunt ca nişte mici flori gingaşe, aduse pe pământ de vreun vânt neliniştit:

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă…

Planul cosmic este pur şi curat:

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur…

Planul terestru este plin de noroaie (noroaiele din vale) şi pustiu, rebegit de frig. Copacii sunt goi şi trişti:

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.


Totuşi, în ultima strofă, cele două planuri se unesc, şi sub ploaia de steluţe argintii pământul străluceşte  feeric:

Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: