Cine face „evaluare în educaţie”?

Lasă un comentariu

Astăzi a avut loc nu ştiu ce etapă a concursului „Evaluare în educaţie”, organizat, PE BANI, în şcolile din România, de o anumită fundaţie, care pretinde că are şi girul Academiei Române.
Fără a discuta alte aspecte, să vedem ce conţine această „evaluare în educaţie” la limba română. Nu am apucat să văd decât subiectele de clasa a VII-a, aşa că mă voi referi strict la ele. Caracteristica lor principală este AMATORISMUL.
AMATORISMUL se vede în Mai mult

Reclame

Comparaţie între balada cultă „Paşa Hassan” şi o baladă populară

2 comentarii

             Balada este o poezie epică în care este povestită o întâmplare despre confruntarea dintre două sau mai multe personaje.

            Atât “Paşa Hassan”, cât şi “Toma Alimoş” sunt balade. Prima este însă baladă cultă, întrucât este scrisă de un autor cunoscut – George Coşbuc -, pe când a doua este baladă populară, deoarece este creaţia unui om simplu, din popor, al cărui nume nu este cunoscut.

            Opoziţia dintre cult şi popular se manifestă prin deosebirile dintre cele două texte.

            Astfel, prima deosebire se referă la natura acţiunii. În “Paşa Hassan” ea este mai complexă, fiind alcătuită din mai multe secvenţe, uneori cu actori diferiţi. Avem mai întâi secvenţa de pe pod, cu Mihai în fruntea oştirii române. Urmează imaginea dezastrului armatei turceşti, cu soldaţii răsturnaţi în mocirlă şi cu însuşi Sinan-Paşa îngenuncheat în balta de la Neajlov. Suntem martori  apoi la tentativa lui Hassan de a-şi lua prin surprindere adversarul încercând un atac prin spatele oştii muntene. Mihai dejoacă însă acest plan. În sfârşit, urmează lunga secvenţă a urmăririi: Mihai îl provoacă pe Hassan la luptă, dar, întrucât acesta fuge ca un laş, îl urmăreşte până în tabăra turcească, fără să-l prindă. Dimpotrivă, acţiunea baladei populare “Toma Alimoş” este foarte simplă. Manea îl atacă mişeleşte pe Toma, dar este prins şi pedepsit.

            A doua deosebire dintre cele două texte se referă la relaţiile dintre cele două personaje. Deşi în ambele ele sunt conflictuale, accentele sunt puse diferit. În “Paşa Hassan”, există un conflict nematerializat, pentru că cei doi nu ajung să se lupte. Accentul cade pe laşitatea paşei, care nu acceptă lupta şi fuge. În „Toma Alimoş”, cei doi adversari se confruntă pe viaţă şi pe moarte. Haiducul îşi pedepseşte duşmanul, dar moare şi el.

            A treia deosebire între balade se referă la versificaţie. „Paşa Hassan” are o versificaţie elaborată: strofe de 6 versuri, versuri lungi ( de 9, 11, 12 silabe), rimă complicată ( o combinaţie de două rime îmbrăţişate ), ritm amfibrahic (cu picior metric de 3 silabe). „Toma Alimoş” are, din contră, o versificaţie simplă: fără strofe, cu versuri scurte ( 7 – 8 silabe ), cu monorimă sau, uneori, rimă împerecheată, cu ritm trohaic.

            A patra deosebire este între timpurile verbale folosite. Coşbuc foloseşte prezentul, pentru a face acţiunea mai vie şi mai dinamică şi a induce lectorului sentimentul participării directe la evenimente. La autorul popular, predomină imperfectul, timp care plasează acţiunea într-o epocă nedeterminată, ca în basme, şi accentuează caracterul fabulos al întâmplării.

            Prin urmare, deşi sunt amândouă balade, „Paşa Hassan” şi „Toma Alimoş” diferă în multe aspecte esenţiale.

„Paşa Hassan”, de George Coşbuc

15 comentarii

Pentru că am constatat că mulţi elevi nu înţeleg în amănunt acţiunea baladei „Paşa Hassan”, m-am gândit să fac o „traducere” din limba „poeticească” în limba obişnuită.

Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.

Paşa-Hassan îl vede pe  Mihai-Vodă cum se aruncă asupra turcilor cu barda în mână, făcând cărare prin mulţimea lor.

Ostaşii români îl urmează.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.

Caii turcilor se sperie şi se ridică în două picioare, aruncându-şi călăreţii în mocirlă.

Însuşi conducătorul turcilor, Sinan-Paşa, se târăşte prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oştirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,-
Dar paşa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.

Paşa Hassan îi dă ordin lui Mihnea să atace oastea munteană pe la spate.

Dar Paşa nu intră în luptă, ci rămâne departe, la poala pădurii.

Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi,
Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi
Şi-o vântură toată.

Mihai îşi alege doi oşteni şi se repede asupra turcilor care încercau să-l atace pe la spate.

Turcii sunt respinşi.

Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu ştie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Şi-n faţă-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.

Lui Hassan nu-i vine să creadă că planul lui nu a reuşit.

El vede că nimeni nu-i poate sta în cale lui Mihai.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăştie singur pe câţi îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai –
El vine spre paşă: e groază şi vai,
Că vine furtună.

Mihai-Vodă îl zăreşte pe Paşa Hassan şi pleacă în urmărirea lui.

Îi omoară pe turcii întâlniţi în cale.

– „Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun
Că nu te-am găsit nicăierea” –
Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.

Mihai îi cere paşei să stea să vorbească amândoi.

Însă paşa e foarte înspăimântat şi o ia la fugă.

Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.
Vodă Mihai e îmbrăcat în armură.Pe cap poartă o căciulă mare.Vorba lui e puternică şi răsufletul lui îl îngheaţă pe paşă.

Barda pare că-i ajunge la cer.

În ochii paşei, Mihai pare înalt ca un munte.

– „Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi.”
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.
Mihai îl provoacă pe paşă la luptă.Dar paşa fuge şi mai tare.Îşi bate calul cu picioarele şi cu pumnii ca să alerge mai repede.

Are ochii roşii de sânge, are barba încâlcită.

Fuge ca un şoim.

Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;
Îşi rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.
În fugă, lui Paşa Hassan îi cade turbanul.

Îşi rupe hainele ca să nu se împiedice vântul în ele.

Aleargă de groaza morţii.

Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Şi-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci paşa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.
Dinţii îi dârdâie  şi e galben de frică.

Dar, din fericire pentru el, Paşa Hassan ajunge la tabăra turcească, unde este salvat.

Şi-n ceasul acela Hassan a jurat
Să zacă de spaimă o lună,
Văzut-au şi beii că fuga e bună
Şi bietului paşă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat
O groază nebună.
Hassan a zăcut o lună de spaimă.

Toţi ceilalţi conducători turci i-au dat dreptate, pentru că pe toţi Mihai-Vodă i-a îngrozit prin faptele sale de vitejie.

Călin (file din poveste) – clasa a VII, manual Humanitas

Lasă un comentariu

Ex. 5 /pag. 131

Î: Ce semnificaţie are participarea soarelui şi a lunii la nuntă în calitate de nuni?
R: La nunta lui Călin cu fata craiului participă în calitate de nuni soarele şi luna. Întrucât nunta este o nuntă de basm – la care sunt invitaţi împăraţi, împărătese, feţi-frumoşi, zmei etc. – prezenţa celor două astre nu miră pe nimeni. Este o lume fantastică. La orice nuntă naşii sunt cei care ţin lumânările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau al căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi. Naşii sunt garanţii seriozităţii şi ai trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o încep. Alegând ca naşi soarele şi luna, care sunt eterne, Eminescu vrea să sugereze, aşadar, eternitatea iubirii celor doi tineri sub semnul luminii, adică al fericirii.

Descrierea obiectivă şi descrierea subiectivă – clasa a VII-a, manual Humanitas

2 comentarii

Ex. 3 / pag. 133

Cele trei texte descriu Castelul Peleş.
În ceea ce priveşte tipul informaţiilor oferite, există asemănări şi diferenţe între texte. Primul text oferă informaţii istorice (legate de începerea construirii castelului), geografice (privind locul ales pentru construcţie), arhitectonice şi privind decoraţiile interioare.
Al doilea text oferă doar informaţii legate de arhitectură şi decoraţiile interioare.
Al treilea text oferă informaţii geografice, arhitectonice şi privind decoraţiile interioare.
În privinţa scopului celor trei texte, el diferă cu totul.
Primul text are un scop informativ, al doilea comunică impresiile personale ale Reginei Maria, iar ultimul îşi propune să informeze şi să convingă totodată turistul să viziteze Sinaia şi castelul.
În sfârşit, în ceea ce priveşte relaţia dintre imaginea de ansamblu şi cea de detaliu există de asemenea asemănări şi diferenţe între texte.
Primul text este cel mai echilibrat în această privinţă. Autorul se mişcă neîncetat între imaginea de ansamblul şi cea de detaliu, oferind o perspectivă integrală asupra obiectului descris.
Textul reginei se referă şi el la imaginea de ansamblu, dar nu reţine decât impresia generală produsă de aceasta. Detaliile prezentate au acelaşi rol: de a aduce argumente pentru susţinerea impresiei de neplăcere pe care castelul i-o provoca reginei.
În sfârşit, textul al treilea acordă un spaţiu mai mare decât celelalte imaginii de ansamblu, vorbind şi despre Sinaia. Detaliile sunt doar enumerate, fără a se insista în vreun fel asupra lor.

„Două loturi”, de I.L. Caragiale – exerciţii, clasa a VII-a, manualul Humanitas

21 comentarii

SPAŢIUL ŞI TIMPUL

Ex. 1 / pag. 182
Î: În ce oraş se petrece acţiunea?…

R: Acţiunea se petrece in Bucureşti. Această indicaţie apare la sfârşitul textului: „Tot intr-un timp colo departe , în haosul zgomotos al Bucureştilor…plimbându-se liniştit”. Un alt element care indică Bucureştiul este locul de muncă al domnului Lefter, adică un minister, care nu poate fi localizat decât în capitala ţării.

Ex. 4 / pag. 182
Î: În ce perioadă istorică se petrece acţiunea?…

R: Acţiunea se petrece cândva, în jurul anului 1900, cu siguranţă înaintea anului 1910, când s-a înfiinţat Observatorul Astronomic din Bucureşti. În text se vorbeşte despre faptul că exista o „Asociaţiune pentru fundarea şi înzestrarea unui Observatoriu Astronomic la Bucureşti”, care organizează o loterie pentru strângerea de fonduri. Un alt indiciu care plasează acţiunea în jurul anului 1900 – puţin înainte sau după – este şi folosirea ca mijloc de transport a birjei şi nu a automobilului. Primul automobil a fost înmatriculat în Bucureşti în anul 1900.

Ex. 5 / pag. 183
Î: În ce anotimp se desfăşoară acţiunea propriu-zisă?…

R: Domnul Lefter cumpărase biletele vara, pentru că ne spune la un moment dat că atunci era îmbrăcat în jacheta „cenuşie de vară”. Autorul ne spune că de atunci trecuse mult timp: „A trecut mult timp de la aceasta”. Când se duce la chivuţe noaptea, vedem că dl Lefter poartă în picioare galoşi: „se apropie în vârful galoşilor de ferestruică”. Din toate aceste indicii putem trage concluzia că acţiunea se petrece toamna sau iarna, pe timp ploios, cu noroi pe jos.

Pronumele – recapitulare, clasa a VII-a, manual Humanitas

3 comentarii

Ex. 7 / pag. 106

„m-„ – pronume reflexiv, formă neaccentuată, persoana I, numărul singular, cazul acuzativ, funcţia sintactică de complement direct;
„o” – pronume personal, formă neaccentuată, persoana III, numărul singular, genul feminin, cazul acuzativ, funcţia sintactică de complement direct;
„o” – pronume personal, formă neaccentuată, persoana III, numărul singular, genul feminin, cazul acuzativ, funcţia sintactică de complement direct;
„ei” – pronume personal, formă accentuată, persoana III, numărul singular, genul feminin, cazul genitiv, funcţia sintactică de atribut pronominal genitival;
„ne” – pronume personal, formă neaccentuată, persoana I, numărul plural, cazul dativ posesiv, funcţia sintactică de atribut pronominal în dativ;
„ceva” – pronume nehotărât, cazul N, funcţia sintactică de subiect;
„(în) noi” – pronume personal, formă accentuată, persoana I, numărul plural, cazul acuzativ, precedat de prepoziţia „în”, funcţia sintactică de complement circumstanţial de loc;
„ne” – pronume personal, formă neaccentuată, persoana I, numărul plural, cazul dativ, funcţia sintactică de complement direct;
„atâta” – adjectiv pronominal nehotărât, se acordă cu substantivul „timp” (neutru, singular, acuzativ ), funcţia sintactică de atribut adjectival;
„(asupra) lui” – pronume personal, formă accentuată, persoana III, numărul singular, genul masculin, cazul genitiv, precedat de prepoziţia „asupra”, funcţia sintactică de complement circumstanţial de loc.

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: