Bacalaureat: subiectul I – varianta 11

Lasă un comentariu

Să vedem mai întâi textul.

A Limba Romana i 011 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898970&access_key=key-bekkq60dlu0jp6spx3v&page=1&version=1&viewMode=

  1. îngroşat, desfrunzeşte;
  2. În structura să asculte-ndemnul cratima face ca să se rostească în aceeaşi silabă finalul cuvântului asculte şi începutul cuvântului ndemnul ( te-n ). Se pierde astfel o silabă şi se obţin măsura dorită de 11 silabe şi ritmul trohaic.
  3. Copiii vin la şcoală. Eu beau vin.
  4. a) Casele…/ Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare… ; b) Păsările negre suie în apus… ;
  5. Această poezie a lui Arghezi vorbeşte despre revelaţia morţii. Contemplând pacea naturii într-o zi de toamnă calmă, eul liric simte pentru o clipă apropierea morţii, fără ca aceasta să-l înfricoşeze. Dimpotrivă, este fascinat de frumuseţea naturii şi i se pare că ea îl cheamă, îl îndeamnă să intre în ciclul ei etern. Clipa acestei revelaţii este redată de poet în primul vers: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă. Verbul la perfectul simplu arată că acţiunea s-a încheiat înaintea prezentului şi a durat un moment foarte scurt. Aici însă el este negat, ba mai mult intră în combinaţie şi cu adverbul niciodată . Dacă ar fi să ducem fraza până la capăt, ea ar suna aşa: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă decât este acum . Aceasta exprimă pe de o parte unicitatea prezentului ( toamna aceasta e cea mai frumoasă), dar şi, pe de altă parte, comprimarea realităţii anterioare ( toate toamnele precedente din viaţa eului liric s-au petrecut repede ). Semnificaţia este că eul liric simte moartea, adică vecinătatea eternităţii. În comparaţie cu aceasta, viaţa trăită până acum ( cu toate toamnele ei ) pare că s-a scurs în viteză, că a durat doar o clipă. Asta exprimă verbul nu fu : viaţa a zburat ca o clipă.
  6. moartea, natura
  7. Strofa a doua este, integral, o metaforă complexă a morţii, văzută ca stingere, dar şi ca integrare în spirit, în absolut. Epitetele negre şi bolnavă sunt semne ale morţii, la fel ca adverbul apus şi verbele se desfrunzeşte şi scuturând . Pe de altă parte, verbul suie, adverbul sus şi substantivul azur compun o serie semantică ce sugerează spiritualul, absolutul.
  8. Titlul poeziei coincide cu începutul acesteia şi izbeşte prin tensiunea aşteptării pe care o creează construcţia neterminată. Poetul foloseşte suspansul ca strategie de captare a atenţiei cititorului.
  9. Poezia aparţine direcţiei moderniste din cel puţin două motive. Primul este caracterul particular, singular al experienţei existenţiale prin care trece eul liric. Al doilea este folosirea sugestiei în locul explicaţiei. Arghezi nu numeşte sentimentele, ci le sugerează. În spirit modernist, poezia este puternic individualizată şi încărcată de sugestie şi ambiguitate semantică.
Anunțuri

Bacalaureat: subiectul I – varianta 10

1 comentariu

Să citim cu atenţie subiectul.

A Limba Romana i 010 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898969&access_key=key-1nddnaius4on457ptxaa&page=1&version=1&viewMode=

Atenţie! S-au schimbat mult cerinţele faţă de anul trecut.

1. vorbele, să nu spuie;
2. Cratima marchează rostirea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite: conjuncţia şi şi verbul auxiliar ar. Autorul foloseşte cratima pentru a evita hiatul şi a reduce numărul de silabe din vers. Obţine astfel măsura şi ritmul dorite, care dau muzicalitatea poeziei.
3. Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
4. să nu spuie – să nu spună; deştele – degetele;
5. Sunt mai multe: a) mărci ale persoanei I: mele – adjectiv posesiv de persoana I; mi – pronume personal de persoana I în D. posesiv; b) mărci ale persoanei a II-a: vezi, dezmierzi – verbe la persoana II; tale, ta – adjective posesive de persoana II; c) verbul la imperativ huleşte; d) enunţul interogativ Le vezi?; e) enunţul exclamativ Huleşte-le! .
6. Problema e că nu avem imagini. Este o poezie conceptuală, fără imagini în sens concret, senzorial. Dacă totuşi avem o asemenea cerinţă, ne descurcăm cum putem: a) imagine vizuală: stele de cositor; b) imagine auditivă: Să nu le mai cânte cumva/ Vocea ta… .
7. Şi această poezie este o artă poetică, adică o poezie în care autorul îşi exprimă concepţia sa despre poezie. Poezia Cuvinte stricate vorbeşte despre concepţia lui Arghezi de a valorifica poetic cuvinte îndeobşte considerate nepoetice. Este aceeaşi idee exprimată astfel în cunoscuta poezie Testament: Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Această concepţie a fost numită „estetica urâtului”. Şi în poezia de faţă poetul refuză cuvintele banale, cuvintele „frumoase” şi îşi exprimă predilecţia pentru originalitate, pentru extragerea frumosului poetic din cuvinte „stricate”. Titlul denumeşte chiar tema poeziei.
8. Avem de-a face cu o poezie lipsită de imagini, o poezie de idei. De fapt, există o singură idee: aceea că poezia poate găsi resurse de expresivitate şi în cuvintele nepoetice, „stricate”. Discursul poetic afirmă, sub masca modestiei, un puternic orgoliu al unui autor conştient de forţa lui de a pune în valoare cuvinte pe care nimeni nu s-ar gândi să le folosească în poezie. Prefăcându-se că deplânge starea în care au ajuns cuvintele sale, poetul le sugerează de fapt valoarea expresivă. Versurile cele mai sugestive sunt cele  în care ele umblă prin mocirle cu stele/ De cositor/ După un mărţişor sau ar voi să culeagă roade/ Fâstâcite şi neroade/ Din sălcii nici verzi . Falsul îndemn adresat iubitei – Huleşte-le! – semnifică bănuiala poetului că acest nou tip de poezie – bazată pe valorificarea urâtului – s-ar putea să nu placă unei iubite tradiţionale, obişnuită cu poezia veche, bazată pe cuvinte convenţional considerate frumoase. De altfel, nici nu vrea un aşa cititor.

Bacalaureat: subiectul I – varianta 9

1 comentariu

Să vedem mai întâi subiectul.

A Limba Romana i 009 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898968&access_key=key-5iyjd0igyedlsrqb2cc&page=1&version=1&viewMode=

  1. sinonim – a omorî; antonim – a învia.
  2. Cele două virgule din primul vers despart construcţia cu substantiv în cazul vocativ ( „uşoară zburătoare” ) de restul enunţului.
  3. a-şi vedea visul cu ochii, a vedea ca în vis pe cineva, de vis, prin vis.
  4. În mod normal, în vorbirea obişnuită gerunziul arată o acţiune în desfăşurare, o acţiune care durează. Întrebarea este dacă aici, în poezia aceasta, cele două verbe la gerunziu aduc vreun spor de expresivitate. Zăcând , prin conţinutul lui semantic, sugerează suferinţa, poate moartea. La rândul lui, dormind comunică o stare de bine, de odihnă fericită. Aici însă e negat: nu dormind . Prin urmare, zice poetul, albina merită fericirea odihnei: Cu toate acestea, ea zace probabil moartă. Cele două gerunzii, puse în antiteză, transmit tragismul destinului creatorului ( căci albina e, în această poezie, creatorul, artistul mereu în febra creaţiei ). Tragismul de care vorbesc e continuu ( ca şi conţinutul gerunziilor ): toţi creatorii adevăraţi sfârşesc, asemenea albinei, sub povara propriei lor creaţii.
  5. Prezenţa eului liric este marcată prin verbul la persoana I iubesc şi prin adjectivul posesiv de persoana I mea.
  6. Metafora aur sugerează, la nivelul de suprafaţă al textului, polenul galben ca şi metalul preţios. Decodificând mesajul, dacă albina este creatorul, aurul este atunci gloria în care acesta este sau ar trebui să fie învăluit.
  7. Expresia lumină lină vine din religie, unde semnifică lumina lui Dumnezeu către care ne îndreptăm cu toţii prin moarte. Moartea albinei sub povara polenului semnifică moartea fericită a creatorului doborât de truda la propria creaţie. Dumnezeu, crede Arghezi, pogoară lumina lui blândă asupra celor care produc valori artistice. Moartea lor nu e zadarnică. Rămâne opera.
  8. În ultima strofă a poeziei, Arghezi îşi exprimă preţuirea pentru munca artistului. Pentru asta foloseşte o exclamaţie directă ( Cât te iubesc ) şi un epitet ( frumoasa ). Pare bizar enunţul poetic: poetul se bucură că albina a fost ucisă. Dar, la o privire mai atentă, ne dăm seama că el vrea să spună că tocmai asta e menirea artistului: să creeze până la ultima suflare sau mai precis să se lase „ucis” de propria creaţie, să moară în timpul creaţiei. Metafora comoara din această strofă semnifică materialul strâns de artist în vederea prelucrării. Artistul a descoperit o idee pe care vrea să o transforme în operă. Dar moartea îl surprinde şi nu mai poate să termine. Arghezi crede că aceasta este o moarte dezirabilă pentru artist: moartea în febra creaţiei. Prin datele sale fizice, artistul este om de ţărână. Prin actul creaţiei şi prin opera sa, el se înalţă către absolut, către vis. Aceasta este explicaţia metaforelor din primul vers al strofei a patra.

Bacalaureat: subiectul I – varianta 8

2 comentarii

Să citim mai întâi subiectul.

A Limba Romana i 008 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898967&access_key=key-835sjnhxnjzmcdowpdn&page=1&version=1&viewMode=

  1. Eu semăn cu tata. Eu semăn ogorul. Vezi comentariile.
  1. Prima virgulă separă un substantiv în vocativ ( „Stihuri” ) de restul enunţului. A doua virgulă separă două propoziţii principale aflate în raport de coordonare.
  2. a-şi da sufletul; a pune suflet în ceva; a fi trup şi suflet cu cineva.
  3. „Pătrundeţi, înţelese şi neînţelese,”
  4. „mea” – adjectiv posesiv de persoana I; „porniţi”, „scuturaţi”, „pătrundeţi”, „semănaţi” – verbe la imperativ care presupun un „eu” care le rosteşte.
  5. Stih înseamnă vers, prin extensie înseamnă poezie, literatură. În strofa a doua , poetul vorbeşte despre destinul poeziei, despre diferenţa dintre ceea ce pune autorul în cuvinte şi ceea ce ajunge la cititor. Arghezi zice aşa, cred eu: o parte din ceea ce autorul a pus în versuri ( gânduri, sentimente etc. ) se pierde în drumul spre cititor, moare pe drum. Contactul cititorului cu scriitorul se face prin carte. Cartea cuprinde cuvintele scriitorului. Într-un fel, spune autorul, literele sunt moarte, ele sunt doar nişte semne grafice. E rolul cititorului să le învie, să le dea conţinut, să trezească mesajul închis în ele de cititor. Cred că acesta e sensul metaforei „sicriu de carte”. Scriitorul e viu, sentimentele lui sunt vii. El le pune în cuvinte. Cuvintele însă sunt moarte, nu reînvie decât sub acţiunea cititorului.
  6. Folosirea repetată a verbelor la imperativ arată patetismul relaţiei dintre autor şi creaţia sa ( stihurile ). Există o intimitate între autor şi creaţia sa. În acelaşi timp, o dată cu producerea lor, stihurile capătă independenţă, se desprind de autorul lor. În mod normal imperativul arată un ordin, un îndemn, aici însă arată speranţele, dorinţele, credinţele autorului în legătură cu versurile sale.
  7. Prima strofă se referă la actul creaţiei. Poetul compune stihuri. Sunt ale lui, le iubeşte ca pe copiii lui. Le vede ca pe nişte copii, aruncaţi în lume. E îngrijorat de soarta lor, nu ştie cum vor fi receptate de cititori. Speră că le va fi bine, că se vor descurca, că vor place cititorilor. Limbajul primei strofe e figurat. În primul rând , stihurile sunt personificate, poetul li se adresează ca unor copii, ceea ce evidenţiază puternica relaţie afectivă între autor şi creaţia lui. Metafora personificatoare „şchiopătaţi” sugerează nesiguranţa iniţială a autorului în legătură cu valoarea creaţiei sale. Nu e sigur: sunt bune stihurile sau nu, vor plăcea sau nu ?.Le priveşte aşa cum părintele priveşte primii paşi ai copilului său: cu teamă, cu grijă, cu gingăşie. Comparaţia „zburaţi … ca păsările mici” sugerează chiar acest lucru. Epitetul „de catifea” aduce un plus de gingăşie, de dulceaţă a sentimentului. Strofa se încheie cu speranţa poetului că versurile sale vor avea succes. Această speranţă este exprimată figurat prin metafora „să zboare”.

Bacalaureat: subiectul I – varianta 1

Lasă un comentariu

Să vedem mai întâi subiectul.
A Limba Romana i 001 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898960&access_key=key-2j0391m0vmvzsvxehdhx&page=1&version=1&viewMode=list

Variantă similară celei de anul trecut.
Să discutăm subiectele.
1. N-ar trebui să pună probleme. Un câmp semantic cuprinde cuvinte din acelaşi domeniu. De exemplu, câmpul semantic al culorilor cuprinde cuvinte ca: „alb”, „roşu”, „verde”, „albastru” etc. Nu trebuie să fie vreo legătură între forma cuvintelor, ci doar între sensul lor. În cazul nostru, câmpul semantic al iernii cuprinde următoarele cuvinte din text: „ger”, „promoroacă”, „ţurţuri”, „zăpadă”, „gheaţă”. Toate aceste cuvinte au o legătură cu iarna.
2. Toate cele patru versuri ale strofei întâi vorbec despre ger. Sunt două fraze lungi, fiecare întinzându-se pe spaţiul a două versuri. Între cele două fraze autorul pune punct şi virgulă, marcând o pauză în fluxul ideilor. Punctul şi virgula indică o pauză mai mare decât virgula şi mai mică decât punctul. Autorul nu pune punct, pentru că îşi continuă ideea despre ger şi despre luncă. Doar că se opreşte puţin, ca pentru a-şi trage sufletul şi a căpăta puteri noi să meargă mai departe.
3. Sunt două locuţiuni verbale în text: „să ne-aducă aminte” şi „dă aripi”. Efect expresiv are doar cea de-a doua. Ea exprimă sugestiv viteza, rapiditatea, avântul pe care gerul le imprimă cailor. Dar, nu e nevoie de explicaţii. Ni se cere doar să transcriem versul:
„Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare”
4.Tema poeziei este, clar, natura. Ea se realizează prin diferite motive: motivul gerului, motivul luncii etc.
5. Aici trebuie doar să numim cele două mărci lexico-gramaticale. Mărci gramaticale ale eului liric sunt pronumele ( adjectivele pronominale ) la persoana I şi verbele la persoana I.   Le găsim în strofa a patra:
  • adjectivul posesiv de persoana I   „meu”;
  • pronumele personal de persoana I, sg. Ac.  „mă”;
  • pronumele personal de persoana I, sg. N  „eu”.
6. Strofa I e plină de figuri de stil.
  • epitetul „aspru” aplicat substantivului „ger”;
  • epitetul „sălbatic” ataşat substantivului „ger”;
  • personificarea „gerul … strânge-n braţe cu jălire”;
  • epitetul „neagra” aplicat substantivului „luncă”;
  • inversiunea „neagra luncă”, în care ordinea firească a cuvintelor este inversată: adjectivul este aşezat înaintea substantivului;
  • personificarea „lunca … zace-n amorţire”;
  • metafora „el … o-ncunună”;
  • comparaţia „el … o-ncunună ca pe-o mireasă moartă”;
  • epitetul „alb” aplicat substantivului „văl”;
  • epitetul „lucitori” aplicat substantivului „ţurţuri”.
Acuma. Ni se cere să explicăm semnificaţia unei singure figuri de stil. Ce înseamnă să explici semnificaţia? Înseamnă să faci o scurtă compunere în care să arăţi ce efect artistic are în text respectiva figură de stil. Să luăm de exemplu epitetul „aspru”. Răspunsul ar suna cam aşa:
În prima strofă a poeziei, Alecsandri descrie un tablou de iarnă geroasă, cu natura întreagă amorţită sub povara albă şi îngheţată. Pentru a accentua intensitatea gerului, poetul îl personifică, transformându-l într-o fiară sălbatică  ce  îmbrăţişează natura moartă. În acest context, epitetul „aspru” contribuie la conturarea caracterului fioros al gerului. Chiar sonoritatea cuvântului, cu cele trei consoane  succesive ( „spr” ) sugerează scrâşnetul zăpezii îngheţate.
7. Trebuie să motivăm ( adică să explicăm, să aducem argumente, să spunem de ce ) plasarea substantivului „gerul” în poziţie iniţială în fiecare strofă. Şi aici trebuie făcută o scurtă compunere. Cam aşa:
În fiecare din cele patru strofe ale poeziei substantivul „gerul” este plasat în poziţie iniţială. Este firesc să fie aşa, deoarece „gerul” este motivul central al poeziei. Alecsandri vrea să contureze un tablou de iarnă grea în care întreaga natură stă sub semnul efectelor frigului puternic. De aceea, personifică gerul, care devine astfel personaj poetic principal şi tot ce se petrece în natură se petrece sub acţiunea lui. El acţionează, deci el este subiect, prin urmare stă mereu în prima poziţie în propoziţia principală a frazei.
8. Din nou avem de făcut o compunere, de data asta un pic mai lungă. Trebuie să evidenţiem relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. Ce înseamnă ideea poetică? Adică CE spune autorul şi DE CE spune ceea ce spune. Ce înseamnă mijloace artistice? Adică procedeele folosite, CUM spune ceea ce spune.
Să luăm pe rând fiecare enunţ.
Primul enunţ
CE spune autorul? Spune  cum caii şfichiuiţi de gerul aspru aleargă pe câmp scoţând aburi pe nări.
DE CE o spune ? Cu ce scop artistic, cu ce intenţie artistică ? Probabil că simte nevoia să animeze tabloul prea static din primele 3 strofe.

MECI a publicat subiectele

1 comentariu

Pe site-ul MECI au fost publicate grupele de itemi pentru probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Ele sunt, în mare, aceleaşi de anul trecut, cu unele modificări. Voi încerca să le analizez pe rând.

%d blogeri au apreciat asta: