În poezia „Ianuarie” Duiliu Zamfirescu înfăţişează un tablou de iarnă, prin intermediul căruia îşi exprimă discret propria stare sufletească.  După ce în primele două strofe descrie cadrul natural zărit prin fereastra casei ( „ciucurii de promoroacă” de pe ramurile copacilor şi cerul încărcat de nori grei de zăpadă ), în ultimele două face referire la propriile trăiri pe care i le trezeşte în suflet acest tablou. Semnificaţia ultimei strofe este că eul poetic, în  ipostaza creatorului, caută în natură inspiraţia şi o găseşte, lăsându-şi imaginaţia să zboare împreună cu fumul care iese pe coşurile caselor:

Iar afară numai fumul
Subţiratec îşi ia zborul;
Eu îmi leg de dânsul dorul
Şi-n văzduhuri îi dau drumul.

Anunțuri