7) Î: Comentează valoarea aforistică a versurilor: „Că Dumnezeu loveşte-ntotdeauna/ Mai tare decât faptele minciuna.”

R: Fundamentul doctrinei creştine este pocăinţa. Orice om care a greşit poate dobândi iertarea lui Dumnezeu, dacă recunoaşte că a greşit şi se căieşte. Versurile lui Arghezi la asta se referă. Adam şi Eva au greşit: au mâncat din fructul oprit. Fapta e grea, dar Dumnezeu i-ar ierta, dacă ei ar recunoaşte cinstit că au greşit. Ei însă nu recunosc, ci aruncă vina unul pe altul şi, în final, pe şarpe. De aceea, Dumnezeu îi alungă din Rai: pentru că nu-şi recunosc greşeala şi nu se căiesc. Acesta este sensul versurilor lui Arghezi, chiar dacă pare contradictoriu, întrucât Adam şi Eva nu cunoşteau Binele şi Răul. Ludicul explică totul. Totul e un joc.

9) Î: Explică jocul de cuvinte, expresie a măiestriei artistice a poetului, din versurile: „De mişelie, nu atât de furt/ Răspunsul fu aspru şi scurt.” (furt – fu – scurt).

R: Arghezi este un maestru al cuvintelor. Concentrând la maximum expresia, el obţine efecte artistice deosebite. Versurile citate se referă la reacţia divină la minciuna primilor doi oameni. Ele sunt discursive, aproape fără figuraţie artistică, conţinând doar o singură inversiune ( ce-i drept foarte complexă ) care pune în poziţie tare motivul alungării din Rai: „de mişelie”. Forţa versurilor stă însă în numărul mare de substantive şi adjective denumind concepte-cheie: „răspuns”, „mişelie”, „furt”, „aspru”, scurt”. Aliteraţia obţinută prin repetiţia consoanei „r” sugerează la rândul ei hotărârea rapidă şi nestrămutată a Creatorului decis să nu tolereze minciuna. Ca joc de cuvinte, în seria „furt-fu-scurt”, sesizăm cum cuvântul „furt” este format din sunetele cuvântului „fu” plus sfârşitul cuvântului „scurt”: „fu(scu)rt”.

10) Compară aceste două exemple din lirica argheziană şi arată asemănarea în privinţa topicii:
a) Adam pe Eva lui o a pârât. (Pedeapsa)
b) Şi Dumnezeu, ce vede toate,
In zori, la cinci şi jumătate,
Pândind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea. (Mahniri)

R: Arghezi abordează o tematică religioasă, de aceea el încearcă să se apropie de rostirea veche, biblică. În această linie se înscrie şi antepunerea complementului direct faţă de verb „o a pârât” sau „o a văzut”, specifică unei limbi arhaice, folosită în cărţile bisericeşti. În limba de azi complementul direct este aşezat după verb: „a pârât-o”, „a văzut-o”.

––––––––––––––––––––––

Meditaţii on-line la limba română