Î. Demonstrează în ce constă experienţa iniţiatică a copilului din balada cultă După melci, de Ion Barbu

R. Publicată pentru prima dată în Viaţa românească ( mai 1921) şi apoi retipărită într-o plachetă, această baladă îşi dezvăluie fondul tragic, derivat dintr-o experienţă de cunoaştere gratuită.

Iniţierea în tainele universului este unul din laitmotivele liricii lui Barbu. Aici copilul-demiurg încearcă să descopere universul şi această cunoaştere se întemeiază pe cuvânt. Rostirea prematură, forţarea naşterii melcului întru existenţă va avea un deznodământ tragic.

Povestea este simplă. Amăgit de atmosfera primăvăratică a unei zile de  Păresimi ( prima duminică din postul Paştelui ), un copil merge în pădure unde găseşte un melc pe care îl descântă ca să iasă din cochilie la lumina caldă a soarelui. Este surprins însă de o viforniţă dezlănţuită din senin şi este nevoit să se întoarcă acasă. Aici îşi petrece noaptea îngrozit de urgia de afară, dar cu gândul la melcul ieşit din cochilie. A doua zi, când vremea se îndreaptă, fuge în pădure şi constată că melcul îngheţase. Îl boceşte, apoi îl ia acasă şi-l pune în pod, pentru a-i fi aproape.

În momentul plecării în pădure, înaintea experienţei cu melcul, copilul este un novice, un neiniţiat. La sfârşit, el este iniţiat în taina primordială a universului: moartea. Joaca înseamnă pentru copil o experienţă a cunoaşterii, tragică prin moartea melcului. Copilul se iniţiază trecând printr-o încercare fundamentală a existenţei sale. El descoperă tragismul existenţei.

Să urmărim şi interpretarea lui Marin Mincu din cartea Opera literară a lui Ion Barbu .

Forţând natura să se manifeste se ajunge la un deznodământ dramatic; copilul îşi imaginează că a venit primăvara şi descântă melcul, iar acesta, urmând puterea descântecului, iese din stadiul natural de ocultaţie. „După melci” pune deci chestiunea importantă a sensului iniţierii. Nu oricine are dreptul să manevreze anumite puteri derivate ale cunoaşterii umane ( chiar în ştiinţă, întrebuinţarea greşită a unei descoperiri poate avea urmări nefaste ). Conform doctrinelor esoterice există, cu necesitate, diferite nivele de iniţiere. Transmiterea înţelepciunii are deci şi o răsfrângere morală. Nu oricine poate deosebi binele de rău, de aceea, adevărurile mai profunde sunt comunicate numai parţial, în funcţie de capacitatea de comprehensiune a insului. Experienţa „gratuită” de cunoaştere a copilului din „După melci” este negativă. Actul magic nu trebuie pus în practică decât de cel care cunoaşte sensul magiei. Dar chiar în „eroarea” înfăptuită a copilului constă sursa cunoaşterii. Numai prin experienţă proprie, copilul află legitatea irevocabilă a unui univers închis.

Deşi prezintă o întâmplare legată de universul copilăriei, acest poem ludic depăşeşte semnificaţiile aparente: este o poezie a dramei cunoaşterii, a forţei demiurgice a cuvântului al cărui efect nu mai poate fi oprit de nimic.