Să citim mai întâi subiectul.
A Limba Romana i 012 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898971&access_key=key-1c67jgmeq4mbl3d3964r&page=1&version=1&viewMode=

PROPUNERE DE REZOLVARE
1. a purcede – a pleca
2. În această poezie este vorba despre dorinţa eului liric de a primi un semn de la Dumnezeu. Întrucât poezia se termină fără ca această dorinţă să se împlinească, eul liric rămâne în aşteptare. Punctele de suspensie sugerează această aşteptare. Aşteptarea continuă…
3. Îngerii florilor de mai au deschis şampania: a venit primăvara! Noapte de noapte în amintire îmi răsare steaua iubirii noastre.
4. Indicativul exprimă o acţiune sigură, reală. În strofa I verbul „vreau” la indicativ prezent comunică dorinţa reală a eului liric de a primi un semn de la Dumnezeu. În strofa a doua verbele „mor” şi „pier” transmit scurgerea ineluctabilă a timpului.
5. Tema poeziei este relaţia omului cu Dumnezeu. Unul din motivele prin care această temă se realizează este motivul îngerului.
6. Eul liric are o prezenţă explicită în discursul poetic. Aceasta se manifestă prin forme de persoana I singular ale pronumelui personal ( „mie”, „mi-„ ) şi, mai ales, ale verbului ( „nu cer”, „să dau”, „vreau” etc. ).
7. Sentimentul dominant transmis de poezie este frământarea cauzată de nesiguranţa existenţei lui Dumnezeu.
8. Strofa întâi conţine expresia căutării evidenţei lui Dumnezeu. Eul liric se adresează divinităţii cerându-i să-i vorbească. Trece printr-o stare sufletească dureroasă. Are nevoie de certitudinea existenţei lui Dumnezeu. Sentimentul este numit direct în versul al doilea (prin substantivul „suferinţă”), iar intensitatea lui este sugerată prin epitetele „recea” şi „încruntată”. De remarcat familiarismul adresării. Eul liric simte nevoia unei relaţii apropiate cu Dumnezeu, aşa cum a citit în Biblie că se întâmpla în vechime, de aceea se adresează acestuia deschis, cu îndrăzneală şi umilinţă în acelaşi timp, ca unui tată. Expresie a acestei familiarităţi este în primul rând locuţiunea verbală „să-ţi dau ghies” al cărei prim sens este „ a da cuiva o lovitură uşoară cu cotul”.
9. Arghezi este un înnoitor al limbajului poetic, prin folosirea în poezie a cuvintelor considerate de obicei „nepoetice”. Astfel, în textul nostru, întâlnim expresii familiar – populare, precum „ a da ghies” şi „a pune picioru-n bătătură”. Un alt semn de noutate este libertatea prozodică. Arghezi grupează versurile în strofe diferite ca mărime: când de patru versuri, când de opt, când de două. De asemenea, măsura versului variază: are când 11 versuri, când 10 versuri, când 8 versuri.