Să vedem mai întâi textul.

A Limba Romana i 011 http://d.scribd.com/ScribdViewer.swf?document_id=12898970&access_key=key-bekkq60dlu0jp6spx3v&page=1&version=1&viewMode=

  1. îngroşat, desfrunzeşte;
  2. În structura să asculte-ndemnul cratima face ca să se rostească în aceeaşi silabă finalul cuvântului asculte şi începutul cuvântului ndemnul ( te-n ). Se pierde astfel o silabă şi se obţin măsura dorită de 11 silabe şi ritmul trohaic.
  3. Copiii vin la şcoală. Eu beau vin.
  4. a) Casele…/ Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare… ; b) Păsările negre suie în apus… ;
  5. Această poezie a lui Arghezi vorbeşte despre revelaţia morţii. Contemplând pacea naturii într-o zi de toamnă calmă, eul liric simte pentru o clipă apropierea morţii, fără ca aceasta să-l înfricoşeze. Dimpotrivă, este fascinat de frumuseţea naturii şi i se pare că ea îl cheamă, îl îndeamnă să intre în ciclul ei etern. Clipa acestei revelaţii este redată de poet în primul vers: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă. Verbul la perfectul simplu arată că acţiunea s-a încheiat înaintea prezentului şi a durat un moment foarte scurt. Aici însă el este negat, ba mai mult intră în combinaţie şi cu adverbul niciodată . Dacă ar fi să ducem fraza până la capăt, ea ar suna aşa: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă decât este acum . Aceasta exprimă pe de o parte unicitatea prezentului ( toamna aceasta e cea mai frumoasă), dar şi, pe de altă parte, comprimarea realităţii anterioare ( toate toamnele precedente din viaţa eului liric s-au petrecut repede ). Semnificaţia este că eul liric simte moartea, adică vecinătatea eternităţii. În comparaţie cu aceasta, viaţa trăită până acum ( cu toate toamnele ei ) pare că s-a scurs în viteză, că a durat doar o clipă. Asta exprimă verbul nu fu : viaţa a zburat ca o clipă.
  6. moartea, natura
  7. Strofa a doua este, integral, o metaforă complexă a morţii, văzută ca stingere, dar şi ca integrare în spirit, în absolut. Epitetele negre şi bolnavă sunt semne ale morţii, la fel ca adverbul apus şi verbele se desfrunzeşte şi scuturând . Pe de altă parte, verbul suie, adverbul sus şi substantivul azur compun o serie semantică ce sugerează spiritualul, absolutul.
  8. Titlul poeziei coincide cu începutul acesteia şi izbeşte prin tensiunea aşteptării pe care o creează construcţia neterminată. Poetul foloseşte suspansul ca strategie de captare a atenţiei cititorului.
  9. Poezia aparţine direcţiei moderniste din cel puţin două motive. Primul este caracterul particular, singular al experienţei existenţiale prin care trece eul liric. Al doilea este folosirea sugestiei în locul explicaţiei. Arghezi nu numeşte sentimentele, ci le sugerează. În spirit modernist, poezia este puternic individualizată şi încărcată de sugestie şi ambiguitate semantică.