Rezolvarea variantei 7 – subiectele de la Evaluarea Naţională din 4 mai 2010

302 comentarii

Varianta 7 – o găsiţi aici.

Rezolvarea subiectelor

de la proba de limba română

din cadrul Evaluării Naţionale 2010

Subiectul I

A.

1. luminiş, a lumina, luminiţă

2. În structura  cu-amurg cratima indică faptul că două cuvinte diferite ( prepoziţia cu şi substantivul amurg ) se rostesc împreună ( prepoziţia şi primul sunet din substantiv formează  împreună o silabă). Această rostire împreună are drept consecinţe în plan prozodic păstrarea măsurii de 8 silabe a versului şi păstrarea ritmului trohaic.

În structura  m-aplec cratima indică faptul că două cuvinte diferite ( pronumele reflexiv şi verbul aplec ) se rostesc împreună ( pronumele şi primul sunet din verb formează  împreună o silabă). Această rostire împreună are drept consecinţe dispariţia vocalei ă, obţinerea măsurii şi a ritmului dorite de poet  (10 silabe, amfibrahic ).

3. Poezia  înfăţişează un tablou din natură, în care seara se lasă peste apele tăcute. Sufletul eului liric este încărcat de melancolie şi reverie. Versurile citate creează o imagine sonoră discretă, în care murmurul apei se aude tot mai încet. Efectul auditiv este creat în special de folosirea substantivului murmur, cu o sonoritate sugestivă. Epitetul moale contribuie la senzaţia de stingere treptată a zgomotului făcut de ape.

4. aur pur – metaforă; (suie) stingher – epitet; linia ţărmului ca un tăiş – comparaţie;

5. imagini vizuale :     Seara şi-a tras aur pur / Sub bărci de pescar…

Păsări se duc în lumină…

Linia ţărmului ca un tăiş:/ Sus, ostrov de humă…

imagini auditive:         Murmurul apei tot mai / Moale s-a stins împrejur…

Insulă,  pace deplină…

Cântecul suie stingher / Pe braţe fluide la cer…

B.

Subiectul II

A.

1. Titlul textului este „În vacanţă cu aparatul foto”.

Ca să obţinem poze de peisaj reuşite trebuie să studiem bine spaţiul apropiat şi să hotărâm ce anume poate fi pus în evidenţă.

Două mijloace importante utilizate când fotografiem sunt setarea aparatului şi alegerea momentului din zi. (Mai sunt şi: fixarea punctului de unde vom fotografia şi alegerea elementelor compoziţionale.)

2. o câmpie vastă, o pădure luxuriantă, un munte impunător, o cascadă copleşitoare

3. c

4. căutaţi – verb predicativ; detaliile – substantiv comun.

B.

Semnificaţia titlului unei poezii

52 comentarii

Redactează o compunere de 10 – 15 rânduri în care să prezinţi semnificaţia titlului poeziei Noapte de iarnă prin raportare la conţinutul fragmentului citat. În compunerea ta, trebuie:

- să ilustrezi relaţia dintre titlu şi conţinutul fragmentului de text liric;                                 4 puncte

- să evidenţiezi două mijloace artistice prin care este susţinută ideea sugerată de titlu;      4 puncte

- să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;                                       2 puncte

- să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.                                                                                  2 puncte

PLANUL COMPUNERII COMPUNERE
  1. Introducere

-         un enunţ general despre poezie şi poet

II. Cuprins

-     un enunţ în care arătăm despre ce este vorba în poezie ;

-    o afirmaţie despre rolul titlului

-         prezentarea conţinutului textului strofă cu strofă

- imagini

- figuri de stil

- idei, sentimente transmise de autor

« Noapte de iarnă » este una dintre cele mai frumoase poezii ale lui George Topârceanu.Poetul creează tabloul unei nopţi de iarnă, în care zăpada se aşterne peste oraşul tăcut.Titlul anticipează conţinutul poeziei, orientând lectura şi iniţiind o stare sufletească melancolică.

Prima strofă conturează o imagine vizuală care are în centru siluetele plopilor din oraşul adormit sub ninsoare. Autorul surprinde frumuseţea şi strălucirea fulgilor de nea,  prin folosirea metaforei “mărgăritare”. Se transmite totuşi o stare de melancolie, mai ales datorită epitetelor “solitare”, “neclintit”, şi comparaţiei “plopii … visători ca amorezii ». Putem presupune că eul liric suferă din dragoste.

Strofa a doua conţine acelaşi amestec de frumuseţe feerică şi tristeţe melancolică. Tabloul vizual este îmbogăţit cu imaginea pomilor, a caselor şi a felinarelor acoperite cu zăpadă. Frumuseţea feerică este sugerată de comparaţia “lume ca din basme”. Tristeţea melancolică este transmisă de epitetele « tristă », « somnoroase », « neclintită », « bizare ».

Ultima strofă accentuează frumuseţea şi strălucirea tabloului, scoţând în evidenţă sentimentul de încântare în detrimentul celui de melancolie. Fumurile care ies pe hornuri închipuie o colonadă, zăpada se aşază în « capiteluri » pe trunchiurile copacilor, iar prin crengile copacilor aşază buchete de fulgi care se scutură uşor. Strofa abundă în figuri de stil. Epitetele « albă », « cochete », metaforele « colonadă », « capiteluri », « flori de marmură », « ghirlandă de buchete », « petale », « roi de fluturi » contribuie toate la crearea unui sentiment de încântare şi gingăşie.

  1. Încheiere

- concluzie – reluăm ideea cu rolul titlului

Poezia se numeşte « Noapte de iarnă ». Titlul (format din două substantive cu potenţial liric) sintetizează conţinutul poeziei, în care este descris un tablou nocturn şi hibernal, care sugerează discret, prin noapte şi frig,  singurătatea şi tristeţea eului liric în ipostază de îndrăgostit fără speranţă.

Prepoziţia, clasa VII

4 comentarii

Cls. VII, manualul Humanitas

Ex. 3 / pag. 162

Î: Construiţi patru enunţuri în care prepoziţia deasupra şi locuţiunea prepoziţională în spatele să ceară, pe rând, cazul dativ şi acuzativ.

R: 1. deasupra

Cazul dativ: Deasupra-i plutea un nor de praf.

Cazul acuzativ: Deasupra mea locuieşte un saxofonist.

2. în spatele

Cazul dativ: În spatele-mi se simţea mişcare.

Cazul acuzativ: Întorc capul şi văd în spatele meu un bătrân.

Ex. 4/pag. 162

Î: Corectaţi enunţurile următoare.

S-a ridicat după scaun.

Cântă cu vioara.

Magazinul este deschis de la 8-20.

Pleacă în Bucureşti.

Maşina are 100 kilometri la oră.

Insistă pe aspectele critice.

R:         S-a ridicat de pe scaun.

Cântă la vioară.

Magazinul este deschis de la 8 la 20.

Pleacă la Bucureşti.

Maşina are 100 de kilometri pe oră.

Insistă asupra aspectelor  critice.

"Cartea nunţii", de G. Călinescu

5 comentarii

Clasa IX, manualul ART

Ex. 2 / p. 107

Î: Exprimă-ţi opinia, într-un text de circa o pagină, despre viaţa modernă a Capitalei, aşa cum apare ea descrisă în paginile lui G. Călinescu.

R: Romanul „Cartea nunţii” aduce în prim plan viaţa trepidantă a Bucureştiului din anii ´30. Fragmentul din manual ne prezintă un oraş modern şi cosmopolit, văzut prin ochii personajului Jim.  Proaspăt sosit de la studii din Germania, contaminat de nou, tânărul se trezeşte în vechea casă cu molii a mătuşilor sale, atât de diferită de reveriile lui occidentale. Este o dimineaţă frumoasă de vară, iar Jim are timp liber din belşug, aşa că vrea să iasă în oraş, să întâlnească nişte prieteni. Urmărindu-l pe Jim, descoperim  Capitala. Îl  vedem mai întâi în trafic. „Peugeot-ul” lui minuscul, „o hodorogitură lovită şi zgâriată”, pare printre celelalte automobile „ca un cărucior de copil printre locomotive Maffei”. Observăm şi că traficul este reglementat de semne de circulaţie („un stop îi tăie calea”) şi controlat de agenţi de circulaţie. Jim lipsise trei ani din Capitală. Acum, la întoarcere, Bucureştii i se par „uimitor de modernizaţi”. Vede peste tot ( şi noi, odată cu el, prin ochii imaginaţiei ) „construcţii moderniste”: Palatul Asigurării Generale, palatele Ciclop şi Lido, Palatul Societăţii de Telefoane, mic „zgârie-nori în fier şi blocuri de piatră”, aruncând „pe porţiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway”. Materialele de construcţie sunt sticla, nichelul, marmura, aluminiul. Formele sunt geometrice, simplificate şi creează o lume nouă „iubind spaţiul alb, igienic, (…) neornamentat”. Jim opreşte „în faţa automatului Presto”, unde comandă o îngheţată. Apoi, intră într-o cabină telefonică, pentru a-şi suna o prietenă.

Prin urmare: automobile, clădiri înalte, moderne, baruri, telefon public, toate astea sunt elementele ce  fac din Bucureştiul anilor ´30 un oraş modern, care-l uimeşte chiar şi pe tânărul care stătuse 3 ani într-o ţară civilizată ca Germania.

Alexăndrel-Vodă şi Ionuţ Jder

3 comentarii

Clasa a IX-a, manualul ART

Ex. 10 / p. 151
Î: Reciteşte paragrafele de mai jos:

În acest timp Alexăndrel-Vodă lepăda dulama şi primea de la un slujitor sabia; se întorsese cătră ameninţări zâmbind cu nepăsare. Dintrodată în înfăţişare i se arătă semeţia şi-i sclipeau în aburul lunii ochii, pândind vânătoreşte şi pieziş.
Jder se ţinea cu mult mai umilit în faţa unei primejdii viitoare. Îşi ferise calul în tufe, îşi descânta uneltele aplecându-se asupra lor. Ca şi oştenii de meserie se dosise după un copac al dumbrăvii. Însă voievozii au altă rânduială în lume, se gândi el, şi trebuie să se ţie în orice împrejurare cu multă fală!

Compară atitudinea lui Alexăndrel-Vodă, respectiv, a lui Ionuţ în faţa primejdiei, referindu-te la unul dintre următoarele aspecte:
– statutul social pe care îl reflectă fiecare portret;
– trăsătura morală evidenţiată (pentru fiecare personaj);
– procedeele de caracterizare (gesturile şi mimica fiecăruia);
– figuri de stil utilizate pentru fiecare portret;
– semnificaţia reflecţiei lui Ionuţ (monologul interior).

R: Atitudinile celor doi sunt diferite. Ele reflectă în primul rând statutul social diferit al celor doi. Alexăndrel-Vodă este os domnesc, viitor domnitor. Este educat în spiritul mândriei originii şi statutului său. Nu are teamă şi nu trebuie să arate că ar avea. Pregătit să lupte oricând, aşteaptă cu nerăbdare confruntarea. Atitudinea sa emană superioritate, orgoliu, curaj, dispreţ faţă de moarte şi de duşmani.
Pe de altă parte, Ionuţ Jder este soldat şi se comportă ca atare. E conştient de răspunderea sa – are în grijă persoana viitorului domn -, de aceea este precaut. Nu-şi poate permite să se arate semeţ în faţa lui Alexăndrel, pentru că asta ar jigni autoritatea domnească. Este însă la fel de curajos ca acesta şi se pregăteşte cu seriozitate de luptă.
Pentru a-i prezenta pe cei doi, Sadoveanu foloseşte caracterizarea indirectă. Trăsăturile de caracter ale lui Alexăndrel reies mai ales din mimica lui. Îl vedem „zâmbind cu nepăsare” în faţa primejdiei. Are înfăţişare semeaţă, iar ochii îi sclipesc „în aburul lunii”, „pândind vânătoreşte şi pieziş”. Deşi el este cel atacat, are atitudinea sigură de sine a animalului de pradă ieşit la vânătoare. Ionuţ Jder este caracterizat tot indirect, dar nu prin mimică, ci prin gesturile sale. Îl vedem pregătindu-se de luptă: îşi ascunde calul între tufe, se aşază în dosul unui copac şi îşi verifică armele. Pentru a sublinia înţelepciunea tânărului oştean, Sadoveanu introduce un scurt monolog interior al acestuia din care reiese că acesta înţelege şi acceptă diferenţa de statut şi atitudine dintre el şi coconul domnesc.
În prezentarea lui Alexăndrel, Sadoveanu foloseşte şi câteva figuri de stil. Metaforele „sclipeau” şi „aburul”, precum şi epitetele „vânătoreşte” şi „pieziş” contribuie la conturarea apariţiei spectaculoase, de felină de pradă ieşită la vânat, a tânărului viitor voievod.
Portretul lui Ionuţ Jder este simplu, lipsit de podoabe artistice, doar metafora „descânta” accentuând încă o dată seriozitatea şi responsabilitatea oşteanului.

Ex. 11/p.152
Î: În următorul capitol al romanului (XII), un lotru / un adversar îi caracterizează în mod direct pe cei doi adolescenţi:
…nici n-am crezut noi vreodată să avem asemenea nacaz cu nişte fecioraşi nebuni. Este mai cu samă unul la care am stat şi ne-am uitat ca la Belzebut. Vrednic şi cu semeţie se ţine coconul, iar noi nu-i putem face nicio stricăciune. Însă tovarăşul său are într-însul jaratic şi piper.
Având în vedere această mărturie, precizează trăsătura dominantă a fiecăruia dintre cei doi adolescenţi. Cine crezi că a învins în luptă: tinerii moldoveni sau adversarii lor?
R: Din mărturia lotrului reiese că Alexăndrel este un tânăr capabil, bun oştean şi mândru în atitudine, iar Ionuţ Jder este ager şi vijelios în luptă, admirat chiar şi de duşmani pentru calităţile sale. Lotrul recunoaşte deschis superioritatea adversarilor săi, de aceea ne putem închipui că nu au reuşit să-l prindă pe coconul domnesc, fiind învinşi în luptă de moldoveni.

"Fraţii Jderi", clasa IX, manual ART

Scrie un comentariu

Ex. 4 / pag. 51
Î: Numeşte modul de formare a substantivelor proprii Ionuţ şi Alexăndrel. Dă o explicaţie pentru utilizarea acestor forme în context, şi nu a formelor de bază.
R: Substantivul “Alexăndrel” s-a format prin derivare cu sufixul “-el” de la substantivul “Alexandru”. Substantivul “Ionuţ” s-a format prin derivare cu sufixul “-uţ” de la substantivul “Ion”. Ei sunt tineri, sunt în formare, de aceea autorul foloseşte diminutivele. De altfel, şi personajele mature din roman li se adresează în acelaşi fel. Acţiunea se petrece într-o societate patriarhală, unde relaţiile maturi – tineri sunt foarte stricte. Pentru a intra în lumea maturilor şi a fi recunoscuţi ca atare, cei tineri trebuie să treacă printr-o mulţime de încercări ( cam ca în basme ). Până atunci, distanţa se păstrează şi ea trebuie marcată şi prin modul de adresare.

Test: despărţirea cuvintelor în silabe

3 comentarii

Cum e corect:

1. a-bre-vi-e-re sau a-bre-vie-re

2. an-te-pe-nul-tim sau an-te-pen-ul-tim

Fă un test aici.

Opera lirică

37 comentarii

Unul dintre subiectele de la examenul de limba română din cadrul Evaluării Naţionale poate suna aşa:

Redactează o compunere de 10-15 rânduri, prin care să demonstrezi că textul citat este o operă lirică.

În compunerea ta, trebuie:

- să numeşti cel puţin două trăsături ale unei opere lirice;                                                                                                                        4 puncte

- să arăţi că textul citat are aceste trăsături;                                4 puncte

- să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;

2 puncte

- să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.                                    2 puncte

Textul citat poate fi următorul:

Pe cărăruşa dintre vii,

Azi au trecut domniţe mici,

Şi-au risipit bijuterii.

De licurici.

Domniţele cu trup de fum

Trec stoluri, serile pe drum.

Li-e casa-n deal, sub un tăpşan1

Palat fragil şi năzdrăvan,

Ca o căsuţă de culbec2

Dar numai eu le văd când trec.

M-am furişat în urma lor,

Să fur podoaba zânelor;

Din troscot3 colbăit şi des,

Dibuitoare, am cules

In pumnul cald, să mi-1 închid,

Un licurici, smarald timid.

L-am dus în casă să-1 înşir

Pe-un fir de-argint, ca pe-o mărgică;

Dar din smaraldul care-a fost,

în caldul mâinii coviltir4,

E-un gândăcel urât şi prost,

Pe jumătate mort de frică.

(Otilia Cazimir, Licuriciul)

Iată un posibil răspuns:

Planul compunerii Compunerea
  1. Introducere – cu alineat

-         definiţia operei lirice, în care apar trăsăturile acesteia, pe care va trebui să le descoperim în textul nostru:

i)                    autorul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul eului liric;

ii)                   folosirea unui limbaj expresiv, generator de imagini artistice

Opera lirică este acea operă literară în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul eului liric, folosind un limbaj expresiv, generator de imagini artistice.
  1. Cuprins – arătăm că textul nostru are trăsăturile operei lirice, aşa cum le-am enunţat în introducere

-         prima trăsătură; vorbim despre gândurile şi sentimentele exprimate de autor; vorbim despre eul liric.

-         folosim, pentru a începe, alineatul şi  formula „în primul rând…”

În primul rând, textul “Licuriciul” aparţine genului liric, deoarece autoarea îşi exprimă direct gândurile şi sentimentele prin intermediul eului liric. Prezenţa eului liric este dovedită de mărci gramaticale precum pronumele la persoana I ( eu, m-, -mi) şi verbele la persoana I ( văd, m-am furişat, să fur, am cules, să închid, am dus, să înşir ). Adoptând ipostaza unui copil, poeta încearcă să comunice gânduri şi sentimente legate de o experienţă personală. Este vorba despre descoperirea frumuseţii şi apoi, despre dezamăgirea provocată de constatarea că frumuseţea e aparentă şi trecătoare, fiind de multe ori rodul imaginaţiei noastre. Copilul din text descoperă iniţial că licuricii sunt bijuteriile risipite ale unor domniţe zburătoare „cu trup de fum”, pentru ca apoi, la lumină, să constate că nu sunt decât nişte gândaci urâţi.
-         a doua trăsătură: vorbim despre limbajul expresiv: figuri de stil, elemente de prozodie

-         folosim, pentru a începe, alineatul şi formula „în al doilea rând…”

În al doilea rând, textul este liric, deoarece limbajul este sugestiv şi expresiv, generator de imagini artistice. Frumuseţea şi strălucirea iniţiale sunt exprimate prin metafore precum „domniţe”, „bijuterii”, „trup de fum”, „smarald”. Dezamăgirea finală este exprimată prin epitetele „urât”, „prost”, „mort de frică”.

Textul emoţionează şi impresionează nu doar prin limbaj, ci şi prin muzicalitatea sa, dată de elementele de prozodie: rimă (încrucişată şi împerecheată), ritm ( iambic) şi măsură ( de 8 silabe, în general )

III. Încheiere – cu alineat;  formulăm o concluzie, făcând un fel de rezumat al cuprinsului şi reluând ideea pe care trebuia să o demonstrăm: aceea că textul nostru este liric. În concluzie, poezia „Licuriciul” este un text liric, prin care autoarea transmite în mod direct gânduri şi sentimente legate de frumuseţe şi inocenţă, într-un limbaj sugestiv şi expresiv, care ne impresionează.

"Negustor lipscan", de Mihail Sadoveanu

Scrie un comentariu

Cls. X, manualul ART

Î: Comentaţi semnificaţia darului făcut de negustor  hangiţei.

R: Pe tot parcursul textului, povestitorul sugerează o anume relaţie între negustor şi Ancuţa. Este clar că se cunosc mai demult. Când apare negustorul cu carele lui, hangiţa îi urează bun venit cu un glas în care era „un cântec dulce”. Apoi glasul ei „crescu şi scăzu cu desmierdări”. Negustorul o apelează  cu „dragă jupâneasă Ancuţă”. Din dialogul lor reiese limpede că jupân Dămian a mai fost pe la han şi cunoaşte rostul. Ancuţa îi aduce de mâncare fără ca el să ceară ceva anume, semn că ea îi cunoaşte dorinţele. Când, în finalul povestirii, negustorul dezvăluie că e holtei şi ar vrea să se însoare, apare şi Ancuţa, „zâmbind în colţul gurii”. Probabil că ascultase pe furiş toată istorisirea şi interpretase vorbele negustorului într-un fel ştiut numai de ea. Sau probabil că negustorul bănuia că ea ascultă şi de aceea pomenise de însurătoare. Putem deci interpreta că salba de mărgele pe care el i-o pune la gât şi sărutul pe amândoi obrajii  sunt semne ale unei legături de natură sentimentală între cei doi.

Analiză gramaticală – clasa VIII

3 comentarii

Se dă textul:

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

1. Identifică propoziţiile şi arată felul lor.

2. Analizează sintactic şi morfologic cuvintele: (de) fericit, ta, ce.

1.

Aş vrea / plâng de fericit,/

simt suflarea ta divină,/

pot / văd / ce-ai plăsmuit! /

P1 – PP

P2 – CD ( subordonată lui P1, are ca element regent verbul aş vrea şi răspunde la întrebarea ce?)

P3 – CZ ( subordonată lui P2, are ca element regent adjectivul fericit şi răspunde la întrebarea din ce cauză? )

P4- CZ ( subordonată lui P2, are ca element regent adjectivul fericit şi răspunde la întrebarea din ce cauză? ; se află în raport de coordonare prin juxtapunere cu P3)

P5- CD (subordonată lui P4, are ca element regent verbul pot şi răspunde la întrebarea ce?)

P6- CD (subordonată lui P5, are ca element regent verbul să văd şi răspunde la întrebarea ce?)

2.

de fericit – adj. propriu-zis, variabil cu 2 terminaţii şi 4 forme flexionare, gen masc., nr. sg., caz Ac. , cu prep. simplă de, funcţ. sint. de complement circ. de cauză;

ta – adj. pronominal posesiv, înlocuieşte un singur posesor de persoana II; se acordă cu subst. suflarea ( fem., sg., Ac. ) , funcţia sint. de atribut adjectival;

ce – pron. relativ, caz Ac., funcţ. sint. de compl. direct.

Older Entries Newer Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,122 other followers

%d bloggers like this: