Clasa a IX-a, manualul ART

Ex. 10 / p. 151
Î: Reciteşte paragrafele de mai jos:

În acest timp Alexăndrel-Vodă lepăda dulama şi primea de la un slujitor sabia; se întorsese cătră ameninţări zâmbind cu nepăsare. Dintrodată în înfăţişare i se arătă semeţia şi-i sclipeau în aburul lunii ochii, pândind vânătoreşte şi pieziş.
Jder se ţinea cu mult mai umilit în faţa unei primejdii viitoare. Îşi ferise calul în tufe, îşi descânta uneltele aplecându-se asupra lor. Ca şi oştenii de meserie se dosise după un copac al dumbrăvii. Însă voievozii au altă rânduială în lume, se gândi el, şi trebuie să se ţie în orice împrejurare cu multă fală!

Compară atitudinea lui Alexăndrel-Vodă, respectiv, a lui Ionuţ în faţa primejdiei, referindu-te la unul dintre următoarele aspecte:
- statutul social pe care îl reflectă fiecare portret;
- trăsătura morală evidenţiată (pentru fiecare personaj);
- procedeele de caracterizare (gesturile şi mimica fiecăruia);
- figuri de stil utilizate pentru fiecare portret;
- semnificaţia reflecţiei lui Ionuţ (monologul interior).

R: Atitudinile celor doi sunt diferite. Ele reflectă în primul rând statutul social diferit al celor doi. Alexăndrel-Vodă este os domnesc, viitor domnitor. Este educat în spiritul mândriei originii şi statutului său. Nu are teamă şi nu trebuie să arate că ar avea. Pregătit să lupte oricând, aşteaptă cu nerăbdare confruntarea. Atitudinea sa emană superioritate, orgoliu, curaj, dispreţ faţă de moarte şi de duşmani.
Pe de altă parte, Ionuţ Jder este soldat şi se comportă ca atare. E conştient de răspunderea sa – are în grijă persoana viitorului domn -, de aceea este precaut. Nu-şi poate permite să se arate semeţ în faţa lui Alexăndrel, pentru că asta ar jigni autoritatea domnească. Este însă la fel de curajos ca acesta şi se pregăteşte cu seriozitate de luptă.
Pentru a-i prezenta pe cei doi, Sadoveanu foloseşte caracterizarea indirectă. Trăsăturile de caracter ale lui Alexăndrel reies mai ales din mimica lui. Îl vedem „zâmbind cu nepăsare” în faţa primejdiei. Are înfăţişare semeaţă, iar ochii îi sclipesc „în aburul lunii”, „pândind vânătoreşte şi pieziş”. Deşi el este cel atacat, are atitudinea sigură de sine a animalului de pradă ieşit la vânătoare. Ionuţ Jder este caracterizat tot indirect, dar nu prin mimică, ci prin gesturile sale. Îl vedem pregătindu-se de luptă: îşi ascunde calul între tufe, se aşază în dosul unui copac şi îşi verifică armele. Pentru a sublinia înţelepciunea tânărului oştean, Sadoveanu introduce un scurt monolog interior al acestuia din care reiese că acesta înţelege şi acceptă diferenţa de statut şi atitudine dintre el şi coconul domnesc.
În prezentarea lui Alexăndrel, Sadoveanu foloseşte şi câteva figuri de stil. Metaforele „sclipeau” şi „aburul”, precum şi epitetele „vânătoreşte” şi „pieziş” contribuie la conturarea apariţiei spectaculoase, de felină de pradă ieşită la vânat, a tânărului viitor voievod.
Portretul lui Ionuţ Jder este simplu, lipsit de podoabe artistice, doar metafora „descânta” accentuând încă o dată seriozitatea şi responsabilitatea oşteanului.

Ex. 11/p.152
Î: În următorul capitol al romanului (XII), un lotru / un adversar îi caracterizează în mod direct pe cei doi adolescenţi:
…nici n-am crezut noi vreodată să avem asemenea nacaz cu nişte fecioraşi nebuni. Este mai cu samă unul la care am stat şi ne-am uitat ca la Belzebut. Vrednic şi cu semeţie se ţine coconul, iar noi nu-i putem face nicio stricăciune. Însă tovarăşul său are într-însul jaratic şi piper.
Având în vedere această mărturie, precizează trăsătura dominantă a fiecăruia dintre cei doi adolescenţi. Cine crezi că a învins în luptă: tinerii moldoveni sau adversarii lor?
R: Din mărturia lotrului reiese că Alexăndrel este un tânăr capabil, bun oştean şi mândru în atitudine, iar Ionuţ Jder este ager şi vijelios în luptă, admirat chiar şi de duşmani pentru calităţile sale. Lotrul recunoaşte deschis superioritatea adversarilor săi, de aceea ne putem închipui că nu au reuşit să-l prindă pe coconul domnesc, fiind învinşi în luptă de moldoveni.

About these ads