Î. Scrie un text argumentativ de o pagină, pornind de la poezia « După melci », de Ion Barbu, în care să respingi sau să aderi la următorul enunţ :

« Copilul este vinovat pentru moartea melcului. »

Argumentaţia ta trebuie să pornească de la o premisă, apoi să aducă minimum 2 argumente întărite prin exemple şi să se încheie cu o concluzie.

R. Poezia « După melci », de Ion Barbu,  prezintă, la primul nivel de semnificaţii,  o întâmplare tristă şi pilduitoare din viaţa unui copil. El pleacă într-o zi de primăvară timpurie împreună cu alţi copii la pădure să culeagă ierburi şi ciuperci. Rămas în urma celorlalţi, descoperă printre frunze un melc. Îi cântă să-l scoată afară din cochilie, dar, pentru că se lasă seara şi se porneşte viscolul, fuge acasă. Când se întoarce după câteva zile găseşte melcul mort : ieşise din cochilie şi fusese surprins de îngheţ.

Consider că, indiscutabil, copilul este vinovat pentru moartea melcului.

Am două argumente în favoarea aceste afirmaţii.

În primul rând, reiese clar din text că, din curiozitate, copilul vrea să vadă cum iese melcul din cochilie, aşa că îl descântă ca să-l scoată de acolo:

“Vream să văd cum se dezghioacă

Pui molatec, din ghioacă;

Vream să văd cum iar învie

Somnoros din colivie…

Şi de-a lungul, pe pământ,

M-aşezai cu-acest descânt :

- « Melc, melc,

Cotobelc,

Ghem vărgat

Şi ferecat ;

Lasă noaptea din găoace,

Melc nătâng, şi fă-te-ncoace…”

În plus,  descântecul lui e mincinos, asigurându-l pe melc că afară a venit primăvara :

« Printre vreascuri cerne soare,

Colţi de iarbă pe răzoare

Au zvâcnit iar muguri noi,

Pun pe ramură altoi.

Melc, melc,

Cotobelc.

Iarna leapădă cojoace,

Şi tu singur în găoace ! »

În al doilea rând, copilul e vinovat, pentru că îl lasă pe melc în pădure şi, speriat de umbrele serii şi de vijelia care se pregătea, fuge acasă :

« După ce l-am descântat,

L-am pus jos

Şi-am aşteptat…(…)

Înserase mai de-a bine ;

Crengi uscate, peste mine,

Bâzâind la vântul strâmb,

Îmi ziceau răstit din drâmb…(…)

Plâns prelung, cum scoate fiara,

Plâns dogit,

Când un şarpe-i muşcă gheara,

Muget aspru şi lărgit

De vuia din funduri seara…

Mi-a fost frică, şi-am fugit!”

Copilul are de altfel, conştiinţa clară a propriei vinovăţii. Când se întoarce după câteva zile şi găseşte melcul mort, îi spune:

“Melc, melc, ce-ai făcut,

Din somn cum te-ai desfăcut?

Ai crezut în vorba mea

Prefăcută… Ea glumea ! »

În concluzie, cred că, deşi fără să vrea, copilul provoacă moartea melcului, deci este vinovat.

About these ads